BULERIADA – ETAPA PE DEMOLAT PORȚI

   Dacă prin abusurd am mai fi fost contemporani cu Miron Costin și Grigore Ureche, cronicari celebri care au descris Epoca de Aur a Moldovei din vremea când Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt se lupta de la egal la egal cu tăticul lui Suleiman, snopit în  cele 47 de bătălii, consemnate ca înfrângeri chiar de croniocarii musulmani, cu siguranță s-ar fi ocupat de mai marii vremii. Vorba vine mai marii vremii, că de fapt sunt mai de grabă de ocara vremii. Iată și de ce. NB Prin anii 1970, un celebru veteran de război, sportiv și manager al tradiției sporturilor militare, respectiv Generalul Marin Dragu, a propus creerea unei competiții sporive naționale denumită DACIADA, mult blamată după 89. Acum liderii informali locali, asistenți la demolarea Patriei, dar cu buzunarele pline de terra-bacșisul  adunat de la cei 2-3 milioane de persoane care muncesc cu contract și susțin bugetul Statului, sau de la vânzătorii de apă chioară la spitale pe post de dezinfectanți ce acum se lansează pe copaci groși cu peste 175 Km/h, pentru a scăpa de sabia lungă a DNA (o instituție publică ce funcționează cu motoarele în plin, lăudată de presa europeană din lumea justiției), patroni, bișnițari, vânzători de plăceri, narcotraficanți, agenți imobiliari teroriști și criminali, etc. Iată acuma la Iași, BULERIADA de peste un sfert de secol este cea mai uzitată competiție antisocială, antinațională și progresiv-criminală ce are ca finalitate extincția populației prin politici aberante și iraționale (deoarece scopul politicii partidului celui acuzat de crime împotriva umanității, respectiv Ilici Iliescu Ionel zis și neanelu sau bulibașul bulibașilor campion mondial recunoscut de est și de vest, cu peste zece (10.000.000) oameni uciși din vina sa –născuți și nenăscuți- managerul general al  BULERIADEI este scăderea nivelului de trai și a populației majoritare de cetățeni români onești și creșterea exponențială a criminalilor și hoților de bunuri publice și active de patrimoniu, adică depopularea spațiului românesc de români și inlocuirea cu migranți inițial musulmani, sau chinezi)

Sigla Oficiala a Asociatiei Sportive Aparatorii Patriei-Iasi

Vederea amsamblu accea AS Aparatorii Patriei.JPG

Fosta Capitală a Statului Moldova, mică putere în epoca medievală de care se temea până și Suleiman, dar mai ales  cuceritorul capitalei Bizanțului de Răsărit, a ajuns acum rușinea Europei. Motivul este lesne de anticipat. Omul despre care un erou martir patriot și bun român – Nicolae- spunea doar cu câteva ore înainte de a fi asasinat de militari bulibășiți de Lambada lui 89 adică despre cel care acum semnează declarații la justiția militară pentru Crime Extinse Impotriva Păcii și Omenirii adică bulibașu-bulibașilor Nellu Ilici Iliescu zis și Bufnița cu pene roșii,  ce în loc să construiască locuințe pentru oameni și întreprinderi industriale și agricole,  pentru tineri absolvenți de licee și universități de prestigiu (deoarece Iașii au dat spiritualității naționale oameni omagiați în întreaga lume) stătea ca mutu-n horă în lojă la Teatrul Național cu sticla de vodcă Stalinskaya mestecând boabe de năut și aruncând cojile peste spectatorii de la galerie, și se uita (deși nu înțelegea mare lucru) la „ Pese dă tiatru mișto” fiind primsecretar barro laiași, după care primea sute dă garoafe de la balabustele care ciordeau de la Sere Dancu și care le bombau pă cașcaval bariu supt protecția gaborilor dă la meliția heconomică, în coșuri dă răchită de la ceapeu din Hogeasca, oferind personal pă scenă, tinerelor talente, după care le invita la popicăria de lângă Plopii fără soț și practica sporturi de cameră la bustul gol, spunea cu mânie proletară Geniul Carpaților :

Amgela Merkel

Presedinte AS APARATORII PATRIEI

CCE-09-V-1986 Steaua Bucuresti

Cupa de Cristal de Bohemia a Aparatorilor Patriei la SAH

DSCF6022

…” Tovarășe Col Andrei Kemenici, Iliescu nu a fost în stare să contruiască obiectivele civile și industriale cu bani de la Bnaca Națională alocați prin Planul de Stat de Dezvoltare Echilibrată a zonelor defavorizate de regimul burghezo-mișieresc și l-am mutat la Timișoara unde și acolo s-a ținut de șobolănii după care partidul a propus să fie mutat la Editura Tehnică unde în loc să publice lucrări științifice, se încuia cu dactilografele în birou, spunând la secretară să nu fie deranjat, spre diserarea soților acestora care lucrând la securitate știau ce se întâmplă pe biroul lui Ilici, așa cum îl alinta mama sa, o chivuță care se ocupa cu poșta în portul danubian Oltenița, și dumneavoastră credeți că va fi în stare să conducă o țară? Are grijă Nina să-l facă să distrugă ce a construit poporul acesta în ultimii douăzeci și patru de ani, o să vă aducă la sapă de lemn, o sî vândă țara aceasta la străini, o să vă pună biruri peste biruri, o să vă îndatoreze la bănci, o să plecați ca sărbii să spălați vasele și picioarele occidentalilor pentru câțiva dolari, o să vă închidă fabricile, școlile, spitalele, o să dea drumu la avorturi, la droguri, prostituție, pedofilie, mafiile imobiliare, o să vă nenorocească. Iliescu și partizanii săi vânduți la străini pentru câțiva arginți cu partidul său cu denumire de Front va distruge armata, ordinea public și siguranța și ba bulibăși România mai rău decât tătarii, turcii, hunii, austriecii, nemții, rușii și migranții rromi la un loc. El nu este roman, nu este patrot, nu este om, este o lepădătură. Voi vă supuneți ordinelor lui criminale să vă ucideți copiii, conducătorii și militarii în lupte de stradă fratricide cu așa zișii teroriști. Teroriștii sunt oamenii lui Truțulescu, agent trădător estic dovedit cu probe irefutabile, scăpați de sub controlul lui Dinu. Ei trag în popor acum din ordinul criminalului de Iliescu, care are pe conșttință două actrițe din Iași, care au fost asasinate de minoritarii săi cocalari, tăiate în bucăți și aruncate în Prut conform dosarelor ce se află la Registrtura CC pe care cu siguranță cred că le-a dat foc odată cu documentele de partid incriminatorii. Iliescu vă va distruge, eu nu voi mai fi, dar să nu uitați ce v-am spus eu cu libă de moarte.Iliescu este un om rău, are caracterul meschin și dușmănos, vă va pune pe voi să ne împușcați, pentru a compromite armata și justiția militară, în timp ce el joacă Lambada cu fete de liceu, precticând inversiuni sexuale incompatibile cu o funcție de demnitate public de partid și de stat. Intoria îmi va da dreptate, oamenii săi vor demola mai mult decât am costruit noi….O să vedeți după ani cine a avut dreptate. Eu nu m-am cramponat de putere, am solicitat sî mă retrag din motive de sănătate în Sedința CPEx, dat Tov. Bobu, Dincă și Mănescu s-au opus. Eu știam că sunt condamnat la moarte, nu știu de ce este nevoie să moara și mama copiilor mei, Elena, dar România va trăi și fără trădători. Mai bine te lupta cu Gloria deplină, să mori pentru patria ta este o onoare, decât să fii tu scalvul, navalitorilor pereni!”

Poarta AS APARATORII PATRIEI

Politia Locala a demolat poarta Asociatiei Sportive Aparatorii Patriei la Ordinul lui Nichita Gh si a lui Mihai Chirica

   Buleriada a înlocuit Daciada, deși în toată lumea statul, guvernul, autoritățile publice, sponsorii aprijină mișcarea sportivă pentru copii, tineret, seniori și veteran, mai ales pentru militarii care luptă pe viață și pe moarte în teatrele de operațiuni, la Iași, primarul interimar Mihai Chirica, sluga credincioasă a lui Nichita Gheorghe și acuma, și a criminalului de Ilici Nelu Hiliescov, în loc să sprijine mișcarea sportivă dă ordin la Poliția Locală să demoleze porțile, gardurile, clădirile, utilitățile, Asociației Sportive Apărătorii Patriei-Iași pentru ca în subsidiar un um care spală banii DAESH în Dulcele Tărg, și aici ne referin la Clanul Diaconu Cristian de la Fidelia Casa, Diaconu Ciprian patron la peste 100 de bordeluri cu studente, camere de video-chat, prostituție și pornografie infantilă, pedofilie, narcotraficați de stupefiante de mare risc, care plătesc taxă de protecție liderei GRUpului criminal respectiv Regina din Bahlui (funcționar public amărât pusă la butoane păcur de Dan Bădărău-bulibășitorul parchetelor locale și centrale) renumita demimondă Juliana Găvozdecu Diaconu, cu cele 85 dă milioane dă heoroi, spălați prin firma imobiliară a lui Cristy Diaconu criminal din top 10 pe Interpol România. Iată și dovada foto. Se solicită organelor statului să facă lumină în acest caz, deoarece nu este posibil într-un stat civilizat, să fie traficate bunurile statului din patrimoniul public, in interesul unor grupări criminale de crimă organizată iar cei care doresc reiserția socială a copiilor care părinții nu au posibilități materiale să fie obstrucționați să-și desfășoare activitatea.

Spaga pentru Marlani        Marlani babani

Grumeza Gigifdl

Chirica Mihai  Jean-Cloud Junker  corespondence of world s1.ziareromania.ro

DSC03702         Lumina din lumina

DOAMNE AJUTA SI NE APARA DE DUSMANI!

Advertisements

One thought on “BULERIADA – ETAPA PE DEMOLAT PORȚI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s