NECESITATEA LICHIDĂRII JANDARMERIEI SI POLITIEI LOCALE IAȘI

dilema etica

DILEMA  Prima dilemă a fost atunci, de mult, când cineva apropiat, m-a întrebat:

    – Tu ce vrei să te faci când o să fii mare? Copil fiind, am răspuns că vreu să fiu aviator, să zbor ca libelula, și să mă înalț până dincolo de nori, ca să pot să văd Soarele și Luna mai mari.

   –Bravo! Am fost felicitat, uite un copil isteț, care dorește să-l urmeze pe tatăl său și vrea să se facă aviator. Și tata, Dumnezeu să-l odihnească nu mai putea de bucurie. 

   Mai târziu, am realizat că am greșit atunci, una este să vrei, alta este să poți, dar mai ales când am aflat ce au pățit mulți aviatori, m-am consolt cu gândul că nu am ajuns pilot. Am rămas însă cu dorință de face ceva deosebit în viață. La începuturi mi-am dorit să fiu pictor, să zugrăvesc lucruri mai frumoase decât în realitate și poate chiar îngeri.

Dreapta Judecata

Nu a durat prea mult această etapă, deoarece am constatat că nu aș fi putut ajunge prea sus, poate un modest artist plastic, care de cele mai multe ori nu-și poate permite aproape nimic, deoarece o poză se face în câteva secunde, dar un tablou în câteva luni, sau poate ani. La noi lumea este modestă, iar artele în general nu sunt recompensate pe măsură.

   Atunci mi-am dorit să fiu un artist fotograf, însă am constatat că din milioane de fotografi dacă sunt câteva zeci de specialiști care sunt geniali, iar șansele de a fi printre aceștia erau aproape nule, mai ales că nu-mi puteam permite să cumpăr aparate profesionale.

CCE-09-V-1986 Steaua Bucuresti

Apoi am dorit să construiesc vapoare, și mi-au reușit câteva, după reviste de specialitate pentru copiii cu înclinații tehnice, însă, mai târziu, mi-am dat seama că nu puteam  construi acolo unde aș fi lucrat, pe un șantier naval atâtea nave, câte ar fi fost vândute pe nimic de oameni fără caracter.

    Tot atunci am dorit să proiectez mașini chiar avioane și rachete. Am făcut sute de schițe, dar care nu au atras atenția nici unui specialist, iar paginile desenate intrând în circuitul reciclării. Am primit chiar și o insignă pentru cantitatea de maculatură depusă la școală…

 

    Arme antice

În aceiași perioadă, mi-am dorit să proiectez arme, chiar am construit câteva: arcuri, săgeți, scuturi, săbii, pistoale, puști, sulițe, bâte, ghioage, praștii, petarde. Dar am constatat că armele nu sunt făcute doar pentru muzeu și albume, ci erau mijloace de a se omorâ oameni, de cele mai multe ori fără o justă motivare. Mi-am dorit legat de acest domeniu să devin cel mai bun țintaș, am mers la un club sportiv și loveam musca de la 25 de metri. Nu am perseverat în acestă ramură de sport, deoarece mai târziu am învățat să lovesc cu aproape toate armele de luptă, de mare precizie, fiind admirat sau invidiat de colegi și superiori. Atunci mi-am dorit să devin apărător al neamului, să mă sacrific pentru binele patriei. Am slujit patria sub drapel ca ofițer al armatei noastre.

Presedinte AS APARATORII PATRIEI

La început am instruit tineri în meseria armelor, apoi mi-am îndeplinit o altă dorință, de a face lucruri durabile, care să rămână în timp și să fie utile oamenilor. Din clocotul oțelului topit și a fumului de la furnale, am învațat în scurt timp cum se construiește mult, frumos, repede, durabil și cu economie. Și am pornit din șantier în șantier, doar la cele mai mari am fost primit, și în urma mea au rămas lucruri care acuma sunt trecute în cărți de specialitate sau considerate recorduri în domeniul constrcțiilor.

canalul dunarea marea neagra

Al treilea canal ca mărime construit în România, Canalul Dunăre-Marea Neagră

casa republicii

Casa Republicii cea mai mare construcție din lume 

pasajul unirii

Pasajul Unirii executat în doar 60 de zile are 1 Km lungime

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Blocuri tip vilă din Otopeni construite de mine în anii  1988-1989 

   Am dat curs provocării de a face lucruri noi, să cunosc oameni noi, să formez profesiuni noi, și am reuși în mare parte, formând investigatori privați pentru combaterea spionajului economic, detectivi particulari sau agenți de securitate pentru lumea bancară.

11325482_1637354023217852_430815019_a

    Apoi am vrut să devin magistrat, și neputând atunci când lucram pe marile șantiere, am acceptat prima ofertă unde am fost invitat la o Universitate Particulară de prestigiu. După finalizarea studiilor, aș fi vrut să fiu judecător sau procuror, însă am constatat că mulți dintre aceștia se orientau spre avocatură, atât din motive de volum de muncă, dar mai ales pecuniare. Am dorit apoi să susțin doctoratul, însă acest titlu academic s-a devalorizat așa de mult din cauza inflației, încât acum sunt zeci de doctori care doresc să renunțe la acest statut științific dobândit mai mult sau mai puțin prin  muncă și inovare, încât eu aș fi îngroșat rândurile unei armate de savanți a căror lucrări nu au nici o valoare științifică.

    Altă dată mi-am dorit să fiu învătător, sau profesor, și mi-am ales câteva modele pentru a le urma. Nu am stăruit prea mult, deoarece nici profesiunea de dascăl nu m-ar fi ajutat să mă desăvârșesc.

Sigla Oficiala a Asociatiei Sportive Aparatorii Patriei-Iasi

Sigla oficială a Asociației Autor Gh Gojmic 2016 

Military  Chess Cap Iasi 17 April

Laureații Turneului de Șah Cupa Apărătorii Patriei Ediția I 2016 Cercul Militar 

Consiliul Militar al Sporturilor

Consiliul Mondial al Sporturilor Militare Nice France

Mai spre final am găsit oportunitatea să devin manager sportiv, să scot copii și juniorii dar și seniorii și veteranii din imobilismul sedentar, precum statul la televizor sau la computer, din sălile de jocuri mecanice sau de la cârciumi, prin practicarea sporturilor de masă. Am considerat că dacă voi reuși să hrănesc și să înbrac copii din familii defavorizate, și să-i îndrum spre practicarea unui sport de masă, sau spre performață, sub condiția frecventării cursurilor școlare și a bunelor rezultate la învățătură, prin educația fizică, cultură, credință și dragoste de neam a tinerei generații voi face în sfârșit ce mi-am dorit. Opțiunea profesională s-a dovedit de acestă dată greșită. Eu, odată cu trecerea anilor, adică după parcurgerea unui soroc și jumătate, acum în toamna vieții, aproape de iarna vieții, deoarece foarte mulți dintre colegii mei de profesiune și generație, au plecat mult prea devreme, în principal datorită condițiilor grele de muncă, am constatat că  am avut permanent o mare dilemă. De fapt, eu am vrut să fiu un OM între OAMENI, care dă mai mult decât poate primi de la societate, toată viața am fost un altruist. Omenia este mai presus decât profesiunea.

    Eu nu mi-am dorit niciodată să fiu polițist, profesiune care din vina câtorva figuranți, este în parte compromisă,

hliboceanu

Hliboceanu Liviu, Georgel Grumeza, Mircea Tulică

patrol

Cine nu cotizează la Primarul Gheorghe Nichita va fi amendat, demolat, arestat

UMERTA MO!

tulica 001

Cum să predai pistol în dotare la persoane care nu au stagiul militar satisfăcut și să-i dai chitanțier de amendă, dacă nu are curs de justiție și nici facultate de construcții.În ce instituții publice se mai fac încadrări fără concurs.

tulica 002

Eliberați poligonul, vine Doamna Mihaela Tulică și nu prea știe cum se ține pistolu, cu țeava spte țintă sau invers….

trei derbedei

                                        Avârvarei Ștefan, Gheorghe Nichita, Hliboceanu Liviu 

Eu nu aș fi dorit să fiu nici agent de poliție locală cu atribuții în domeniul disciplinei în construcție,  deoarece nu aș fi putut amenda sau demola persoane nevinovate, care au acte de proprietate, sunt puse în posesie de executori judecătorești, au dreptul de proprietate intabulat, că așa i s-ar fi sculat lui Iulia Diaconu, lui Cristian Diaconu, lui Costică Dropu din Păcurari nr. 160, lui Gheorghe Nichita, lui Lilana Denisa Ionașcu, sau câtor oameni cetați cu legea, și lacomi de arginți. 

tulica

Lt Col Dr Jdm  MIRCEA TULICĂ

pungesti

Dragi concetățeni, aici sunt banii dumneavoastră, voi plătiți taxe și impozite ca jadarmii să ia solde nesimțite  ca să vă bată pentru interesele unor multinaționale care au venit să exploateze bogățiile patriei fără plată,făcând dintr-o Românie prosperă, raiul spionilor, traădătorilor și hoților.

pungesti 2

Nu-i pământul tău, babă nebună, este a celor de la Chevron, voi românii aveți 2mp

Tulica Zanfirescu

Ședință de bilanț la Prefectura Iași  Tema: Câte porți furate, câte mașini ridicate, câte carnete luate, câte terenuri publice preluate de mafia imobliară, etc

Grumeza Gigi

Georgel Grumeza, omul care pus de Paul Abraham și Maria Bumbaru vindea licențe de detectvi particulari cu 2500 euro bucata fără să aibă macar cursul de detectvii și fără să fie membru al Asociației Detectivilor Particulari. Păi dacă polițaii fac angajari la detectvi de ce oare detectivii pe baza de reciporcitate nu fac angajari la politie, jandarmeriei

Spaga pentru Marlani

Avem portofele, avem lovele, dar niciodată față de Directori Diaconu Cristian la jubileul 100 de persoane fizice și juridice înșelate într-un an, intră sigur în Gueenes Book of Records.Oricum are protecție din partea milionarei în euro Iulia Diaconu de la DIICOT varăsa, care nu știe cum să treacă în declarația de avere cele 25 milioane de euro primiți de la traficanții de droguri și carne vie.

dropu teroristul

Profesoru Costică Dropu fost lector de PCR, Stalinism și Bulșevism al PCUS șeful Asociației Clanurilor Mafiei Rechinilor Imobiliari neplătitori de taxe și impozite la stat.

DSCF6522

Rastel cu o parte din victimele asociației criminale Dropu-Sauciuc-Zamfirescu-Ciornei-Nistor-Diaconu Cristian-Diaconu Ciprian-Diaconu Lucian-Diaconu Julia- Macacovei Jeni- Gheorghe Nichita-Denisa Liliana Ionașcu- Hliboceanu Liviu-Avârvarei Ștefan-Drăgoi Dragoș-Mihaela Tulică-Mrcea Tulică-Georghel Grumeza și șeful lor suprem Mihai Chirica.

nichita 003

Di ci m-au luat pi mini. cî cu 65 milioane euroi sunt sărac frate, fațâ di Țiriac și Patriciu, la valoarea mea, ci dacî am furat și am demolat pi dietectivii, eram primar di Iași cepana mea….

 Nici șef la jandarmi, pentru a timite militari la cererea unor companii multinaționale care fac economie și nu angajează agenți privați de securitate, să gazeze sau să bată cu bulanele sătenii care-și apără ogorul, așa cum au făcut înaintașii lor timp de mii de ani. Și nici nu ar fi vrut să devin Secretatul unui Consiliu Local Municipal, cu mașină de interlop imobiliar în parcare, pentru ca pe baza unor schițe cadastrale făcute la beție de tata socru, care nu au nici un corespondent în plan real, să păcălesc patru duzini de consilieri locali, arhitecți și experți în cadastru, să semneze un fel de dispoziție publică, dar în interes particular, pentru persoana iubită, care la rândul său iubește niște hărtii tipărite de o bancă a unui domn care vinde vin și ia bani de la stat, dar trmite în subsidiar tezaurul țării în păstrare Coroanei Britanice. Dar nici primar nu mi-ar fi plăcut să fiu, pentru că atunci când vorbești cu o persoană, trebuie să-l minți frumos și politicos și să spui că nu știi nimic, deși tocmai ai semnat și ștampilat o decizie care culmea, este chiar în fața ta. Caracterul și educația mea, m-au pus în imposibilitatea de a merita să fie primit pe asemenea funcții așa de râvnite și liictate în diferite organizații de bază de partid sau interese asociative de criminalitate și corupție instituțională extinsă.

     Atunci când constați că ești motivat să faci mai mult bine semenilor tăi și să-ți pui în valoare experiența ta pentru a fi util societății, educând cetățenii în spiritul performanței și a sportivității, a competiției loiale și a câștigului pe căi licite și onorabile, oameni răi, lacomi, avari, mincinoși, mândri, trufași și certați cu legea încep să colporteze zvonuri false în jurul tău,  redactează denunțuri anonime false și insidioase, cu scopul declarat de  blocare a activității socialmente utile timp de zeci de ani. Faptele continuă prin ocuparea drumurilor de acces la sediul social, din dispoziția primarului cărui i-ai asigurat creșterea încasărilor la buget, debranșarea în subsidiar a utilităților: apa, energia electrică, gaz, telefon, canalizare, etc.

    Sarabanda pentru preluarea imobilului vecin continuă cu acordul tacit al tuturor autorităților care fiind legal sesizate, sunt pasive sau își declină competența, pasând cauza de la unul la altul. O polițistă locală care zice ea că este mai presus de Legea Nr. 50/1996  zice ea așa fără să posede vreo expertiză în domeniu că ți-ar trebui autorizație de construcție dacă refaci o poartă din același material pe același amplasament, și din toate porțile câte sunt într-un oraș adică zeci de mii, tocmai pe a ta să i se pună pata la dumneaei, că dacă ar veni cineva la ea acasă la la părinții săi care nu au educat-o cum trebuie, ar sări de fund în sus. Și vine Cumătra lui Cumătru Domn Primar nevasta soțului său care este Șeful Suprem al Jandameriei Județelor Moldovei și  distrugă porțile, gardurile, construcțiile, să-ți fure din curte materialele de construcție. Mai de mult un biet pensionar, care a strâns și el din amărâta pensie de bugetar acolo o avere de câteva milioane de euro, cheamă la el un fost student, care este mare inspector la Direcția Finanțelor Publice Județene să facă un fel de control atunci când ai fost deposedat de imobil prin evacuare, și motivat de faptul că nu ai fost găsit acolo la data controlului, să se întocmească un act de control fictiv, pe baza căruia să fii acuzat că ai vrut să plătești mai mult la stat, este o aberație juridică, dar care totuși a făcut obiectul unui dosar penal.    

    Și după toate acestea, să constați că oamenii care vor să facă mult bine pentru societate și mediul înconjurător sunt etichetați sociopați, iar cei care mint, înșeală, fură, omoară, păcălesc, mituiesc, cumpără influența, șantajează, terorizează, demolează, ocupă fără drept un imobil, se declară în fals proprietari, se bucură de o suspectă imunitate, și sfidează legile, ordinea constituțională și cutumele. Cu atât mai mult cu cât constați că șefii jandarmeriei și poliției, când sunt primiți în audiență de rechinii interlopi și manageri ai crimei organizate și terorismului urban și când primesc în scârbă câte un pitac, o bere, sau o șaormă, iar uneori și câte o animatoare specialistă în livrat plăceri cu tot cu priza de praf alb de vise de tras pe nas, cad în genunchi și pupă mâna criminalului, te minunezi. Oare în ce lume trăim?

    Și pe bună dreptate, când un nepoțel sau nepoțică îți spune că atunci când ai fost copil, și ai fost întrebat: – Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?  dar și apoi, după parcurgerea etapelor pregătitoare, nu ai făcut o alegere potrivită, deoarece nenea care: nu a fost pilot, pictor celebru, fotograf profesionist, nu a proiectat vapoare, mașini, utilaje, nu și-a apărat nici o secundă patria, nu a făcut sport în viața lui, nu a studiat științele juridice și nici nu a citit cărți, decât popa sau dama, sau nu au construit în viața lui un edificiu public renumit, acel nene cu BMW-ul Jeep coniac metalizat FDL are zeci de carduri la toate băncile din lume, toate pline dar cu același PIN (deh, prostia faca casă bună cu bogăția) iar tu bunicule, după ce ai făcut atâtea la viața ta, acum nu ai bani să te întreții nici pe tine, dar să-mi mai cumperi și mie un covrig sau o jucărie…

    Oare cine ar putea să ne lămurească cu privire la acestă dilemă: ce ar trebui să te faci când o să fii mare OM BUN sărac, sau OM RĂU bogat? Asta este DILEMA…Orice asemănare cu personaje reale, fapte sau întâmplări este pur și simplu o simplă coincidență.

 

prizare

O liniuță pentru Șefu….se face la pachet cu o gagică de gagică. Noi, famiglia Tulică sutem traficanți de stupefiante, de carne vie, proxeneți, speculatori imobiliari, bătăușii băbuțelor și moșnegilor, șefi la jandarmi. Luăm bani publici și utilizăm funcția publică în interes pesonal. 

S-a propus amendarea prostiei în funcție de mărimea acesteia, am scăpa de criză.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s